Mă sună o clientă. Prins cu treburile şi nu foarte atent la mediul înconjurător, răspund la telefon.

– Alo, da. Săru-mâna.
– Bună ziua! Ce mai faceţi, domnu’ Sergiu?! mă întreabă, enervant de veselă, clienta.
– Ce să fac… butonez la un site, prins cu treburile, muncim cum ar veni. Dumneavoastră?
– Uite, am o problemuţă mică şi mă gândeam că mă poţi ajuta…
– Sigur. Cu ce vă pot ajuta?!

Moment în care, din partea cealaltă a telefonului, s-a auzit cea mai mare linişte de pe planetă. Urmată, după vreo 30 de secunde, de un râs sănătos, plin de viaţă.

Eu mă uitam la telefon, el la mine, n-am înţeles nimic. Am crezut că e pusă pe şotii clienta. Până când, printre râsete, am auzit următoarea întrebare.

– Dar… ce muzică ascultaţi, domnule Sergiu?!

Era să cad de pe scaun. În boxele mele se auzea: „Escaladează muntele Venus, să simt explozia. Atinge-mă de jos în sus, ai vrea să fiu a ta.”

Nu mă întrebaţi de ce mai am melodia aia în playlist. Am zis să nu mă întrebaţi!

M-am făcut toate culorile de pe planetă (bine că nu se vede prin telefon), am dat muzica mai încet şi i-am tras o înjurătură Laurei Andreşan. În gând. Care, oricum n-are nici o treabă cu faptul că eu sunt idiot.

Mă rog. Mi-am cerut scuze de la clientă, care oricum nu părea deloc afectată. Dar am mai învăţat ceva azi. Când răspunzi la telefon, Sergiule, opreşte muzica de pe fundal!

Săru-mâna, să trăiţi. Altfel, voi bine?

https://www.youtube.com/watch?v=XhgeZvlikrc