Eram într-o bună zi în baie, pe tron, ocupându-mă de treburile murdare ale regatului pe care îl ctitoresc, vorba aia. Şi cum stăteam eu aşa, concentrat la treburile de care trebuia să mă ocup, am observat, brusc şi pe neaşteptate, pe gresia din baia mea, pe jos, un fir de păr. Firul de păr, era un fir de păr capilar, de femeie. Lung şi ondulat puţin, ca toate firele de păr, de femeie, care îşi găsesc obştescul sfârşit, pe jos. Cea ce, nu este chiar neobişnuit la mine în casă. Bun. Şi cum stăteam eu aşa şi mă uitam la firul de păr, mi-a venit dintr-o dată o idee.

Am întins mâna în direcţia lui, cu degetele în faţă şi palma într-o formă, de parcă aş fi avut o minge în mână. Mi-am încordat mai toţi muşchii mâinii, de la umăr în jos, triceps, antebraţ, muşchii degetelor şi am făcut următorul exerciţiu. Am închis ochii şi am vizualizat, în gând, acel fir de păr. Şi tot ce îl înconjura. Gresia mea crem, covoraşul de baie, papucul meu de casă care era apropiat de el şi tot ce era în jurul lui. După aceşti paşi, mi-am vizualizat mintea şi puterea ei, sub forma unei raze, a unui câmp electro-magnetic-energetic, care trece încet-încet din cap, prin umăr, prin mână şi ajunge în palma mea. Iar din mijlocul palmei mele, acea forţă, se îndreaptă către firul de păr şi îl mişcă de acolo. Am păstrat momentul acesta de încordare maximă, preţ de 30-40 de secunde. După care, oarecum obosit, am deschis ochii. Şi surpriză! Firul de păr era tot acolo. Nemişcat.

Aia a fost prima oară în viaţa mea, când am realizat că nu am puteri speciale şi nu voi fi niciodată super erou.

Sad story. But true. Haha.