Ieri am avut o revelaţie. De fapt, hai să nu-i spun chiar revelaţie. Mi-am dat seama de un lucru. De când nu mă mai uit la televizor, nu mai ştiu să socializez cu oamenii, să le spunem normali. Ori sunt eu de vină, ori sunt ei, nu ştiu încă. Hai să vă povestesc, că altfel nu înţelegeţi. Aşa. Ieri m-am întâlnit cu nişte persoane. Hai să spunem, nu din anturajul meu cel mai apropiat. Sunt prieteni cu mine, dar pe scara prieteniei, nu sunt pe cea mai înaltă treaptă. Mă rog, înţelegeţi voi. Ne-am întâlnit la nişte cafele, la un pahar de vorbă, discuţii în interes de servici, etcetera. Persoane diferite, din cercuri diferite, discuţii diferite. Printre aceste discuţii în interes profesional, absolut normal se mai leagă şi discuţii mărunte despre diverse. Mă nene, pe mine m-au pierdut la diversele ălea. Hai să vă fac un exemplu:

Sergiu: Bun. Atunci aşa rămâne. E stabilit.
Prieten: Ok. Ne apucăm de treabă din data 13.13.2013.
(pauză stânjenitoare în care niciunul dintre noi, nu mai aveam nimic de adăugat)
Sergiu: Iar ninge. Nu ştiu ce-i cu vremea asta.
Prieten: Da mă. Tot anunţă ăştia că o să se strice vremea..
Sergiu: Da. (!?)
Prieten: Apropo. Ai văzut-o pe aia la Măruţă. Frate, deci nu înţeleg cum se poate aşa ceva.
(momentul ăla nasol, când nu ştii despre ce e vorba, dar trebuie să zâmbeşti şi cel mai important, să răspunzi)
Sergiu: Da, nu ştiu ce să zic. Eu tot cred că sunt regizate treburile ăstea.

Vă place, nu? M-am scos repede. Fast thinking. Haha. Mă rog. Şi de acolo o întreagă discuţie despre nişte chestii despre care nu am habar. Bineînţeles, toată discuţia monopolizată de interlocutor, pentru că eu habar n-aveam despre ce e vorba. Ba despre nu ştiu ce fotomodeală. Ba despre fiica nu ştiu cui, care a fugit nu ştiu unde, cu nu ştiu cine şi a făcut nu ştiu ce. Ba despre nu ştiu care individă, care s-a despărţit de nu ştiu ce individ. Şi aşa mai departe. Discuţii şi subiecte, care m-au pierdut complet, pe drum.

Alt prieten, altă discuţie. Din nou, momentul ăla în care toate treburile sunt aranjate şi trebuie să vorbim despre altceva.

Prieten: L-ai văzut pe ăla de la PNL, ce ţigănii face pe la televizor?
Sergiu: Care? Păi ce, ăla e la PNL? (habar n-aveam despre cine vorbea)
Prieten: Da, e de nu ştiu când. (cu o expresie ciudată pe faţă, la adresa mea)
Sergiu: ….
Prieten: Da mă. Se ţigănesc, pe nu ştiu ce legea cutărică şi fac o mare ţigănie.
Sergiu: Eah. Ăştia toţi sunt o apă şi-un pământ.

Din nou fast thinking. Haha. Şi de aici o întreagă discuţie despre politicieni de care n-am auzit în viaţa mea. Despre partide care nu ştiam că mai există. Despre, nu ştiu care e condamnat şi de ce. Despre, care şi cine e mâna lui Antonescu, Băsescu, sau Ponta. Singurele mele reacţii, erau la numele pe care le mai cunoşteam. Adică ultimele enumerate. Dar în rest, pierdut complet.

Şi uite aşa, mi-am dat seama că nu mai ştiu să socializez. Adică, nu mă înţelegeţi greşit. Dacă ne strângem, noi ăştia, prietenii apropiaţi, discutăm câte-n stele, verzi şi uscate, până rămânem fără suflu. Subiecte comune, la care ne angrenăm toţi. Dar nu din ăstea de la televizor. Acum nu vă gândiţi că împărţim discuţii despre filozofii profunde, legătura dintre Dumnezeu şi oameni, de ce există viaţa pe pământ şi care e rostul nostru în univers. Nu, tot despre prostii vorbim, dar avem cursivitate şi subiecte comune. Probabil şi din cauza paharelor pline cu diferite licori.

Înainte să scoată ăştia de la RDS canalele interesante, de genul Discovery, din grilă, mai apucam seara să arunc un ochi pe la televizor. Şi mai apucam pe drumul de butonare, un iRealitateaTV, sau mizerii din ălea de la Capatos, antene, digi, etcetera. Însă, de vreo două-trei luni, televizorul meu doarme liniştit. Mai aud pe la radio câte una sau alta, dar îmi intră pe o ureche şi îmi iese repede pe cealaltă. Nu mai ştiu nimic, de nimeni. Nu că m-ar interesa. Dar am o problemă.

Cum să socializez cu oameni, care fac din asta, un mod de viaţă? Cum şi cel mai important, ce să vorbesc cu oameni ai căror principii şi idei, sunt ghidate de televizor şi emisiuni imbecile. Sau mai rău, manipulate. Adică, nu pot acum să-i iau pe săracii oameni, la discuţii despre ultima carte a lui Sven Hassel, sau despre Risipitorii lui Preda. Îi înţeleg şi nu îi acuz cu nimic. Dar eu am o problemă. Nu mai ştiu să socializez. Cum rezolv aşa ceva? Cum îmi acopăr pierderile ăstea? Ce să vorbesc cu oamenii, ca să nu par de pe altă planetă? (nu că n-aş fi)

Fără să vă mint. Aseară la ora 7 mi-am dat drumul la televizor, ca să văd ştirile. Să văd ce se mai întâmplă în lume. Cum?!? Nu mai e Ceauşescu preşedinte?!?! Ce-aţi făcut tovarăşi?!

Nu ştiu. Nu ştiu. Voi ce mă sfătuiţi?

Oricum. Începe imediat Românii are talent şi Mastăr şef. Şi o să îl pun iar pe nenea televizorul în funcţiune. Cred.