Bună ziua, săru-mâna, să trăiți. Sănătate multă la doamne, domnișoare, domni dar și la restul. Știu că nu ne-am mai auzit de mult pe-aici, îmi cer scuze. Am tot fost prins cu viața. Ăsta, treaba.

Am fost astăzi până la Kaufland. Când am ieșit…

În colțul îndepărtat al parcării de la Kaufland, stătea un domn, trecut de o anumită etate, cu o mână la ureche și cu trei plase mari și grele (după cum păreau) la picioare. Stătea într-o poziție nefirească, așa. Un pic lăsat de umeri, aproape nemișcat. Frig afară, de-ți înghețau gândurile.

Apropiindu-mă de el, la vreo 3-4 metri, am auzit un zgomot ciudat. Ceva ce nu se potrivea cu peisagistica auditivă. Adică, no, poți să închizi ochii și să-ți imaginezi ce se poate auzi într-o parcare, la Kaufland. Zgomote de cărucioare, mașini, foșneală, tit-tit-uri, copii care țipă, de-ăstea. Ei, în tot platoul ăsta auditiv, la vreo 3-4 metri de domnul respectiv, a început să se audă un zgomot, cum să-ți zic eu, ca ăla, atunci când își botează chinezii copiii. Știi? Se naște bebe chinez. Ce nume să-i punem? Se ia blidul de tablă și se aruncă pe scări. Bing Ding Phing Fong Zong Jong. Ai înțeles?!

No. Ăsta era zgomotul care se auzea.

Cumva, mi-am dat seama că vine dinspre domnul respectiv pentru că, cu cât mă apropiam mai mult de el, cu atât zgomotul devenea mai puternic. Când am ajuns la un metru-doi de el, da, te-ai prins, domnul vorbea la telefon. Și din partea cealaltă a convorbirii se auzea, probabil, doamna:

– Ting bling țing țiiing ping ding ding!
– Da, dar, am ieșit deja…
– Țing bling țing țing țing șșșing iuii iuii țing!
– Păi, am luat…
– Ding bling diong bong țing ding!
– Păi, n-ai zis…
– Țing țing ding ding ding bing! Ce fac?!
– Păi, da, dar am ieșit deja…
– Șing bling ding ding țing țing fing bing șințing!
– Păi dacă luăm mâine?
– Ding bling diong bong țing ding!

Domnul, cu o privire resemnată, se uita în jos, la plasele mari și grele. Ele se uitau la el, nepăsătoare.

– Păi…
– Țing bling țing bling diong bong țing bling ding țiiiing!
– …

Mă rog. Am trecut de el, n-am mai auzit restul conversației. Oricum nu-l mai auzeam bine, că mă usturau urechile. Cu cât mă îndepărtam mai mult de el însă, zgomotul se auzea din ce în ce mai slab. La un moment dat s-a oprit. De curiozitate m-am uitat în spate, să văd ce s-a întâmplat.

Prin parcarea de la Kaufland, trecea razant, către intrarea în Kaufland, un domn trecut de o anumită etate, cu trei plase mari și grele în mâini. Și un frig afară, de ți se apreta gulerul de la cămașă.

Mă rog. Ce vream să zic. Hai că a început nebunia. Happy merry sărbători! Ăsta, cumpărături, că mai avem până la sărbători. Și un sfat, dacă-mi îngăduiți. Doamnelor, lista! LISTA! Și fără adăugiri după ce a plecat. Că o dată plecat trenul din gară, nu se mai întoarce, așa, după voia lu’ dumneavoastră. Că-i marfar, nu tren de mare viteză. Deci, sfânta listă. Și fără perturbări în tranzit. Săru-mâna, să trăiți.