Nu e film de fantezie

Ganduri date spre citire, in data de:

Băi. Deci. M-am dus și eu până la baie, să rezolv niște treburi de maximă urgență și importanță pentru țară. Să convoc guvernul, să propun niște legi, o coaliție pentru La Famiglia, chestii de-ăstea.

După ce am terminat al XII-lea congres, am dat să mă spăl și eu pe mâini, ca tot omul. Și cum mă spălam eu așa, liniștit că totul în țara mea se îndreaptă către drumul cel bun, arunc un ochi în cadă.

Mă. Vă spun. Filmul ăla, Spider-Man, nu e fantezie. Nu e, credeți-mă. Mă, ăștia zboară, sar de pe-un perete pe altul, sfidează gravitația, sunt ninja, tot tacâmul. De păianjeni zic.

Așa. Deci. Am aruncat un ochi în cadă și ghiciți ce am descoperit?! Băi, ce perspicaci sunteți. Da! Un păianjen cât jumătate de palmă. Mă nene! Mare, grăsan, cu picioarele lungi. Bine, nu te gândi acum că era unul de-ăla ca pe Discovery, cu blană pe spate. Nu, un păianjen normal. Doar că era măricel, cu picioarele lungi și se uita la mine. Mă rog, nu chiar, că era ocupat.

Trăgea dintr-o parte, dintr-alta, intindea, se ducea într-o parte, venea în cealaltă, calcula, mai punea un fir, măsura cu ruleta, punea polobocul, croșeta în draci pe-acolo. La mine în cadă. Băi, la mine în cadă!

1. Nu știu de unde a apărut ditamai dihania. Că la mine în casă am avut un singur păianjen. Și pe-ăla, în mărinimia mea de zeu al casei, l-am lăsat EU să trăiască (muzică divină). Că era cumințel, într-un colț acolo, unde nu-l vedea nimeni. Și când a crescut mai mare, s-a cărat singur prin lume. Deci, nu era ăla.

A intrat pe geam. A venit pe sub ușă. A intrat când am deschis eu ușa și s-a lipit de perete, cumva invizibil (imaginează-ți muzica aia din Mission Impossible). S-a parașutat dintr-un elicopter păienjenesc black-ops. A făcut un nor de-ăla de fum și a apărut. Nu știu. Chiar nu știu de unde a apărut.

2. Am aruncat cu apă peste el. Și i-am stricat toată instalația. Mă rog, l-am stricat și pe el, că s-a dus la vale. Știu, o să ziceți că era și el un suflet. Că nu trebuia. Că mi-e frică de păianjeni. Dar, nu. Ba dimpotrivă.

Am dat însă cu apă peste el, pentru că la ce avânt muncitoresc avea, parcă văd că mâine dimineață mă trezeam cu o trambulină în cadă. De intram să fac și eu un duș și mă trezeam că sar pe-acolo, de nebun. Bing bong bing bing. De dădeam cu capul de tavan.

Mă rog. Am dat cu apă. Kryptonita păianjenilor. S-a dus. Fie-i țărâna ușoară. Sau apa.

Ce vream să spun. Ah, da. Vă zic! Filmul ăla Spider-Man nu e fantezie! Nu e! Ăștia apar de te miri unde, pe te miri unde și fac te miri ce. De rămâi tot o mirare! Așa ceva…

Mă rog. Eu, altfel, sunt bine. Sunt în continuare pe un nor și cânt la mandolină. Voi?

#MiSeÎntâmplăLucruri

Foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *