Profeţii. Adică un fel de continuare la ce am scris acum câteva săptămâni. Încep cu binecunoscutul avertisment, ca să nu vă obosiţi prea tare: dacă nu şti să citeşti sau n-ai chef să citeşti, nu te apuca de lecturat. Aşa, să încep cu începutul. Acum câteva zile, întâmplător, în razia mea de curiozitate prin ale internetului colţişoare şi ale Feisbucului pereţi, am dat peste un profil, cât se poate de interesant. Un nene, nu mai ţin minte cum se numea, inginer sau arhitect după descrierile de profil, anunţa foarte convins, că anul ăsta va veni sfârşitul lumii. Doar că nu în atâtea cuvinte. În ceva mai multe.

Rezumat pe marele scurt: domnul în cauză, a avut o viziune, sau un vis, în care nişte forţe extraterestre, extra-galactice, extra-umane, şi alte extra-uri, îl indemnau să înceapă pregătirea pentru decolarea către alte lumi. Avertismentul era dat, deoarece, după spusele marţienilor, anul ăsta vine sfârşitul lumii. Hâc, ce surpriză. M-am panicat tot. Bă, ăştia-s maiaşii ăia, deghizaţi. Vor să ne sperie fratemeleu ! Oricum, să nu credeţi ca totul e coincidenţă. Tot omuleţii verzi şi sferele de energie prietenoase cu el, i-au explicat că ploile ăstea, de le simţim în perioada asta a anului, sunt cumva un început de sfârşit de lume. O să se umple pământul de apă, o să răsară ici-colo câte un tsunami, şi vor fi scăpaţi doar profeţii, şi/sau cei care vor fi aleşi!

Pe lângă toate aceste aspecte, domnul în cauză, ne avertizează, că undeva prin spaţiul ăsta mare, care umple golul din jurul pământului, se esicstă nişte nave spaţiale, care orbiteaza şi asteaptă, să îi îmbarce pe cei care vor fi salvaţi. Adicătelea, ei stau doar aşa, acolo, în spaţiu, invizibili, inauzibili, inodori şi incolori, ca să nu-i vedem noi, ăştia restul. Ăştia, mai de ultimă speţă cerească, aşa ca mine. Fără aure, aur şi aurore.

Acum, eu sunt foarte interesat de evenimentele ăstea. Aş putea să spun, cu mâna pe imină, pardon inimă, că sunt un luptător pentru salvarea planetei, la cât de mult mă interesează sfârşiturile ăstea de lume. Însă firea mea întrebacioasă, mă bate de fiecare dată. Adică, undeva acolo într-un colţişor întunecat de minte, se nasc nişte întrebări, şi curiozităţi. Şi, absolut normal, trebuie să mi le exprim, în gura mare.

Domn’e, în primul rând, până acum câţiva ani, nu mai ştiu exact câţi, termenul ăsta de tsunami, era relativ necunoscut. Acum, de când i-a batut pe indonezieni, japonezi, şi alte popoare asiatice, e pe buzele tuturor. Pesemne, extratereştrii ăştia, au şi ei pe planetele lor, evenimente, din ăstea naturo-meteorologice, şi cumva, mă gândesc, tot tsunami le-au numit. Altfel nu-mi prea pot explica cum au venit ei cu avertismentul ăsta. Mă rog, sa trecem peste.

În al doilea rand. Cineva, din ăştia iniţiaţi în comunicarea cu fiinţe superioare nouă, să imi explice şi mie, pe ce criteriu se face alegerea asta. Adică, pe scurt, cum aleg ei oamenii cu care sa vorbească? Au aşa, o harta de oameni, ca la Google Maps, şi inchid ochii lor de extratereştrii, şi pun degetul pe unul? “Gata, cu ăsta vorbim. El va fi mesagerul.” Sau cum? Unii mai zic că trebuie sa fi pur la suflet, şi deschis la minte. Să fi un fel de energie curată. Că altfel nu vorbesc cu tine. Păi sunt deschis la minte, şi la suflet, şi la… era sa zic o prostie. Chestia cu puritatea sufletului nu există. Orice om a minţit cel putin o dată în viaţă. Deci are un pixel, cel puţin, de impuritate.

(Da-i pe pagina urmatoare, pentru continuare)