Bei cafea, nu bei, musculițe tot înghiți

Ganduri date spre citire, in data de:

MusculiteÎn timp ce toată planeta se frământă cu bideni, trumpi, covizi și alte vedete de-ăstea de moment, eu stau la biroul meu, uitându-mă la toată fierberea și agitația asta, după care mă uit la cana mea de cafea, de culoare neagră și mă întreb:

– Oare câte musculițe de-ălea bețive am înghițit, în decursul unui an, fără să-mi dau seama, când am băut cafea?!

Adică, no, cana-i neagră, cafeaua-i neagră. Și cine stă să se uite în cafea de fiecare dată când ia o înghițitură?!

Și nici nu le vezi. Că vin, așa, pe stilul ninja, să-ți bea toată cafeaua cât nu ești tu atent.

Mă rog. Era un studiu pe undeva, sau ceva rezultate ale unui studiu, probabil realizat de niște cercetători britanici. Dar nu-l mai găsesc. Bine, nici nu l-am căutat, dar oricum.
Altfel?! Voi bine, eu?

#FiecareCuExistențialeleLui #ÎnchideCăTeSunEu #NuTeUitaÎnCafea #MaiBineSăNuȘtii

2 raspunsuri la “Bei cafea, nu bei, musculițe tot înghiți”

  1. gaga

    Salut! Văzusem ca pe canalul dvs. de YouTube aveați un clip al trupei dance Boysonic, „Pentru tine”. Îmi puteți spune dacă îl aveți la o calitate mai bună față de ce este pe YouTube? Mulțumesc!

    Răspunde
    • Sergiu

      Salut. Nu, din păcate. Nici nu mai știu cum a ajuns acel videoclip pe canalul de Youtube. Cel mai probabil, exact așa l-am găsit și eu pe internet, la calitatea respectivă.

      Răspunde

Lasă un răspuns la Sergiu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *