M-am uitat zilele ăstea la toată seria de filme, cu şi despre Hannibal Lecter. Asta pentru că, am descoperit de curând că au început ăştia să facă şi seriale pe tematica asta. Ceea ce nu e neapărat un lucru rău, (din curiozitate am dat şi eu spre vizionare, pe online, la vreo două episoade) însă realizarea serialului, lasă de dorit. Şi dacă pe acolo pe undeva nu apare şi Anthony Hopkins, e cam degeaba toată treaba. Dar asta e doar părerea mea. Aşa, să revin la ce doream să spun. M-am uitat la toată seria de filme cu Hannibal Lecter. Şi redau în ordinea cronologică: The Silence of the Lambs (1991), Hannibal (2001), Red Dragon (2002), Hannibal Rising (2007). Ultimul care de asemenea, duce lipsa magistralului actor mai sus numit.

Bun. Am lămurit până aici. M-am uitat la filmele ăstea. Acum. Ca orice om normal, care sunt şi care sunteţi (aşa sper), la un moment dat din atracţia pentru film şi plăcerea de a te uita la o peliculă bine realizată, dar mai ales din cauza intrigii şi a subiectelor, încerci să te transpui oarecum într-unul sau într-un personaj din film. Şi să nu-mi spuneţi că v-aţi uitat la „Cei trei muschetari” şi nu v-aţi visat a fi unul dintre ei. Sau nu aţi vizionat serialul Prison Break, imaginându-vă că sunteţi cumva unul dintre cei care au evadat din închisoare. Sau nu v-aţi aflat în diferite situaţii, în care v-aţi simţit un fel de Dr. House. Şi-aşa mai departe. Exemplele pot continua.

Aşadar. Vizionând această serie de filme, la un moment dat, fără să vreau, am prins o simpatie faţă de doctorul Hannibal Lecter. Şi cred că nu sunt singurul. Felul în care pune el lucrurile la punct, prin crimă. Adică, un fel de, sânge pentru ordine. Începând de la flautistul pe care l-a omorât pentru că strica armonia unor piese muzicale de cameră. Şi până la poliţistul corupt şi toate cele. Am prins un fel de drag, de doctorul nostru, deja celebru.

Şi fără să vreau, m-am transpus oarecum în rolul de Hannibal Lecter. Ştiu, ştiu, o să râdeţi, o parte dintre voi. Dar chiar îmi imaginam, cum ar fi să fiu eu Doctor Hannibal Lecter. Deviant, malefic, sângeros, dar totuşi incredibil de inteligent, şarmant, politicos, puternic, precis, calculat şi mai ales, cu un simţ al dreptăţii, ieşit din comun, însă sociopat şi canibal. Eh, cum ar fi să fi doctorul Hannibal Lecter?! Te poţi imagina aşa?!

Băi! Şi după aia, m-a lovit ca o nucă direct în creştetul capului. Păi stai fratele meu! Că eu n-am cum să fiu Hannibal Lecter! Păi dacă eu eram Hannibal Lecter, muream de foame în România, băi nene!

Ce dracului (scuzaţi franceza) puteam eu să halesc de pe aici? La câtă prostime este la noi în ţară, creier pane sigur nu puteam să-mi fac. Că trebuia să omor vre-o sută pentru o porţie modestă. De cine ştie ce preparat din inimă, nici nu mai vorbesc. Că-s toate putrede şi pline de amărăciuni şi răutăţi. Apoi de vreun pateu din diferite organe, nici nu mai vine vorba. Că fumăm şi bem, de zici că noi le-am inventat pe ăstea. Să mai povestesc de vreun piept de căprioară? Păi de unde, că-s toate pline de silicoane şi alte chimicale.

Mergea totuşi să-mi fac nişte preparate de limbă. Că la asta suntem toţi buni. Adicătelea, sunt mulţi care o au lungă. Şi mai toţi se văd vrednici de dat din ea. Dar şi aici aveam o problemă. Pentru că, tot aşa, sunt mulţi care o folosesc prin diferite locuri, ascunse de soare. Vezi posterioare de şefi, relaţii, pile, vile.

Ah, un singur preparat mergea cu siguranţă. O ceafă la gratar. Că cefe late avem, slavă ăluia de sus, cât cuprinde. Aici nu era problemă mare. Cu toate că mi-ar fi fost cam greu să stau toată ziua la vânat prin Bamboo. Şi până la urmă, cât poţi să trăieşti cu ceafă la grătar. Mă rog, unii ar putea. Cred că tot din categoria ăstora de vorbesc despre ei.

Mergea şi-un muşchiuleţ. Dar cum aş fi fost Hannibal Lecter, refuzam marfa de România. Că-i plină de steroizi şi tăte cele. Nu-i chiar cea mai bună masă de pe piaţă.

Aşa că, uite-aşa, am stat eu la rece şi am analizat.

Neah. Hannibal Lecter nu ar putea să existe în România. Ar muri de foame, sau în cel mai rău caz ar ajunge să se mănânce singur, că n-ar mai rezista torturii zilnice. Mă gândesc. Ori, dacă ar exista un doctor din ăsta prin România, el cu siguranţă s-ar numi, Veggan Lecter. Că e în trend. Şi cred că ar răpi flori din Grădina Botanică. Sau ceva. Fără să vă supăraţi pe mine băi prietenilor, care-mi sunteţi vegetarieni.

No. Cam atât. Acestea fiind spuse, puteţi să dormiţi liniştiţi la noapte, că dacă ar exista un Doctor Hannibal Lecter, ăla cu siguranţă n-ar veni în România, în vecii vecilor. Amin. Cioc cioc plus plus. Mă duc să-mi iau alte filme, mai apropiate de realitatea noastră. Că aşa, nu mai reuşesc să mă transpun în nici un personaj. Ceva recomandări?