Ce-mi plac oamenii ăia care, când stau la semafor, în mașinile lor personale (sau nu)… se scobesc în nas. Crezând probabil că nu-i vede nimeni (că altfel nu-mi închipui).

Mă. Și sunt unii care sapă adânc. Adică, îi vezi de la trecerea de pietoni. Sunt puși pe treabă. E o forțare acolo, un efort, o strategie. Bagă degetul de zici că vor să se scarpine la creier.

Mă rog. N-am nici o treabă cu ei. Fiecare face în mașina lui ce vrea. Că doar e la el acasă. Eu mă gândesc doar la un singur lucru. Oamenii ăia, cândva, o să se dea jos din mașină. Și o să dea noroc cu careva. ”Hai noroc. Ce faci?! Ești bine? Nu, nu. Am mâncat niște bomboane și sunt mai lipicios pe degete…”

Știi?!

Ah. Și mi-am adus aminte de încă una.

Am trecut astăzi pe lângă o fetiță. Nu cred că avea mai mult de 13 ani. Venea de la școală. Cu ghiozdan în spate, codițe, uniformă, tot tacâmul. Și vorbea la telefon. Probabil cu vreo colegă/prietenă. Și îi spunea ăleia:
– Eu sunt genul de om care… nu știu ce, nu știu ce. Și nu-s genul care… nu știu ce, nu știu ce.

Îmi venea să o trag de o codiță. Auzi, tu nu ești încă nici un gen. Ești un fel de muc, cu codițe, telefon mobil și uniformă școlară. Mai ai vreo 10-12 ani de parcurs până să-ți dai seama ce gen ești. Și nici atunci n-o să fi sigură.

Mă rog. Am pitici la căpuț. Haha. Altfel, voi sunteți bine? Săru-mâna, bună seara, să trăiți.