Reminder: Sergiu. Când te mai duci la cumpărături, sub nici o formă, dar sub nici o formă, nu pleca din hypermarket cu mai mult de două plase. Două! Atât! Chiar dacă stai la 300/350 de metri de el. Hypermarketul.

Am reuşit extraordinara performanţă, să plec din Kaufland cu patru plăsoace, care însumau, după calculul de pe bon, vreo 25 de kilograme. 25!

Poate te întrebi, ce mama lui proces verbal am putut să iau ca să cântărească atât. Păi, uite, o plăsuţă de cartofi (din aia în care băgam mingea şi făceam pase cu prietenul nostru imaginar), una de ceapă, un kilogram de morcovi, unul de ardei, unul de, unul de, un borcan cu, alt borcan cu, nişte kilograme de carne, un pic de aia, un pic de cealaltă, treburi, socoteli. 25 de kilograme. În patru plase/pungi/nenorocirile ălea care îţi taie degetele.

Deci. Stau la o lungime de băţ de centrul comercial. Şi o lungime de băţ şi mai scurt, de Kaufland. Practic, trec strada şi mă împiedic de o băbuţă care iese din Kaufland.

Când am ieşit din Kaufland, mi-am parcat coşul la ultima parcare de coşuri (ca să fiu mai aproape de punctul final) şi am început să balotez în pungi. După ce am îndesat bine totul, am cântărit situaţia, două plase într-o mână, două în cealaltă. Sunt aranjat. Totul e calculat. Când am plecat din parcare (pe jos, da?!) auzeam în cap melodia aia de la Rocky. Eye of the tiger. Ştii despre ce vorbesc? Aia care se auzea, când se antrena el. Urca 1437 de scări. Ei, aşa eram eu. Am luat plasele, yeah! Let’s do it!

După o potecuţă şi o trecere de pietoni, n-o mai auzeam în cap decât pe Adele. Hello, it’s me… Şi alte melodii de tăiat vena, cu toarta aia de la plasă. În 5 minute cât am făcut până acasă, mi-au trecut prin cap toate înjurăturile pe care le ştiu. În ordine alfabetică. Şi fără repetiţie. Spuse foarte repede. La un moment dat, am trecut pe lângă nişte băbuţe, care se uitau admirativ către mine:
– Uite-l, mânca-l-ar mama, ce harnic e..
Le-am zâmbit politicos şi am trecut paşnic de ele, dar nu le mai spală nimeni de chestiile ălea de mi-au trecut prin cap.

Întâmplător, stau şi într-un bloc cu patru etaje. Tot întâmplător, stau la ultimul etaj. Şi absolut deloc întâmplător, blocul n-are lift. Când am ajuns la etajul 4, cu 25 de kilograme surplus după mine, în afară de faptul că simţeam la modul cel mai serios că mi s-au lungit mâinile… am înţeles în sfârşit prin ce trec alpiniştii ăia de pe Himalaya. Mi s-a tăiat gazul. Se subţiase oxigenul grav de tot. Îmi tremurau gladiolele de zici că eram dansator de breakdance. Şi când m-am aşezat jos, din inerţie am apucat de cana de cafea şi era să mi-o întind toată pe faţă. Nu mai aveam simţul greutăţii. Nici al realităţii foarte clar.

În rest sunt bine-sănătos. Am făcut febră musculară. Instant. Dar, vă place, nu, că sunt un bărbat harnic. Puternic. Serios. Pe care te poţi baza. Dacă aveţi de mers la cumpărături, sau de cărat vreo 25 de kile, puteţi să mă sunaţi. Că nu vă răspund. Nu mai fac. Sunt plecat din localitate. Nu mai merg la cumpărături până anul viitor. Dacă mă mai auziţi că vreau să merg, amintiţi-mi vă rog, de postul ăsta. Mulţumesc.